Meniu principal

Bilanț îngrijorător: un francez din trei fie a votat în alb, fie s-a abținut

Bilanț îngrijorător: un francez din trei fie a votat în alb, fie s-a abținut

Chiar dacă Emmanuel Macron a câștigat în fața extremistei Marine le Pen la o diferență foarte mare, bilanțul votului de duminică este unul îngrijorător și demonstrează divizarea Franței, din acest moment. Astfel, Uun francez din trei a refuzat să aleagă între cei doi candidați ajunși în turul al doilea, nivel record după 1969, având în vedere numărul mare de buletine de vot necompletate și nivelul ridicat al absenteismului (în jur de 25%), relatează agenția AFP, citată de AGERPRES.

Potrivit rezultatelor comunicate de Ministerul de Interne, comunicate la ora 23.00, care se refereau la peste 80 % dintre alegători, absenteismul a fost de 24,52 %, acest procent fiind mai ridicat decât în primul tur (22,63%) și totodată cel mai mare înregistrat după alegerile prezidențiale din 1969 (31,4 %). În 2002, absenteismul atinsese un nivel record de 28,4 % în primul tur. Dar prezența în turul al doilea a lui Jean-Marie Le Pen, tatăl Marinei Le Pen și fondator al Frontului Național, mobilizase masiv alegătorii, provocând o reducere a absenteismului la 20,3 %.

În afară de nivelul ridicat de absenteism, ministerul a indicat un număr record de buletine de vot necompletate și nule, depuse de 12% dintre participanți (față de 6,4% în 1969, recordul precedent) sau 9% din totalul alegătorilor înscriși pe listele electorale. Numărul lor atinsese pragul de doar 2% dintre cei înscriși în primul tur al scrutinului.

În ceea ce privește voturile în alb sau nule, numărul lor crește în mod obișnuit între cele două tururi, dar de această dată el a fost mai mult decât cvadruplu în contextul inedit al eliminării celor două mari partide de guvernământ în primul tur.

(foto: Getty images)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.