Meniu principal

Autoritățile americane îi cer despăgubiri de 100 milioane dolari lui Lance Armstrong

Lance Armstrong va plăti cinci milioane de dolari pentru a evita un proces

Ministerul Justiției din Statele Unite solicită despăgubiri de aproape 100 milioane dolari din partea fostului star al ciclismului mondial, Lance Armstrong, căzut în dizgrație și deposedat de titluri după ce s-a descoperit că s-a dopat pe parcursul carierei sale, informează AFP.

Un judecător federal din Washington a deschis luni calea unui proces răsunător împotriva lui Armstrong, acuzat că a fraudat statul american, în perioada în care a fost sponsorizat de US Postal Service, serviciul public al poștei americane.

Lance Armstrong a afirmat că această acțiune este una nefondată, statul nesuferind, în opinia sa, niciun prejudiciu din faptul că US Postal a fost sponsorul său în perioada în care a câștigat de șapte ori consecutiv Turul Franței, victorii care i-au fost șterse ulterior din palmares, ca urmare a acuzațiilor de dopaj.

Judecătorul Christopher Cooper a respins, însă, acest argument în decizia sa de 37 de pagini, estimând că problema prejudiciului suferit de statul american urmează să fie tranșată de un juriu și de nimeni altcineva.

US Postal Service a plătit peste 32 milioane dolari către Tailwind Sports Corporation, echipa ciclistă a lui Lance Armstrong, în prezent dizolvată.

Floyd Landis, fostul coechipier al lui Armstrong, a depus în 2010 o plângere pentru fraudă, căreia i s-a alăturat ulterior guvernul, în conformitate cu Legea asupra falselor declarații, care autorizează un particular să urmărească în justiție o persoană sau o societate pentru că a înșelat guvernul federal.

Lance Armstrong a fost deposedat oficial în octombrie 2012 de cele șapte victorii în Turul Franței (1999-2005), după ce Agenția antidoping din Statele Unite (USADA) l-a acuzat că a participat activ la “cel mai sofisticat program de dopaj văzut vreodată în istoria sportului”.

După ani în care a negat acuzațiile și în ciuda suspendării sale pe viață, Lance Armstrong a recunoscut până la urmă că a recurs la dopaj, în ianuarie 2013, în cursul emisiunii celebrei realizatoare de televiziune Oprah Winfrey.

(foto: Slate.com)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.