Meniu principal

Modul în care Armata a gestionat revenirea mărcii ”Steaua” în patrimoniul CSA, verificat

Gabriel Leș, ministrul Apărării Naționale, a cerut Corpului de Control și Inspecție să verifice modul în care a fost gestionată situația generată de revenirea în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei a mărcii ”Steaua București”.

“Într-o zi în care preocupările întregului Minister al Apărării s-au concentrat pe fundamentarea bugetului pe 2017, pregătirea Ministerialei Apărării NATO din luna februarie, am fost nevoiți cu toții să acordăm timp prețios unor polemici neconstructive. Astăzi, am dispus Corpului de Control și Inspecție să demareze urgent și cu maximă seriozitate verificări cu privire la modul în care a fost gestionată situația generată de revenirea în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei a mărcii ‘Steaua București. Până la concluziile furnizate de către Corpul de Control, legalitatea și onoarea militară sunt principalele mele așteptări de la conduita întregului corp de ofițeri ai CSA Steaua și ai Ministerului Apărării Naționale”, a scris Gabriel Leș, pe Facebook.

Marți, Gigi Becali a afirmat, într-o conferință de presă, că ”nu a furat” echipa de fotbal în 2003, așa cum susține conducerea CSA. De asemenea, finanțatorul FCSB a anunțat că a înregistrat deja societatea ”Fotbal Club Sportiv București” la Registrul Comerțului pentru situația în care va pierde procesul și va fi obligat să schimbe numele formației.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *