Meniu principal

Aproape 300 de artiști cer modificarea Codului Fiscal: ”Reprezintă un atentat la solidaritatea socială”

Cartel ALFA solicită o dezbatere reală pe tema legii pensiilor: Avem experienţa legii salarizării

Aproape 300 de artişti – actori, cântăreţi, scriitori, coregrafi, fotografi – au iniţiat o petiţie prin care cer coaliţiei de guvernare modificarea Codului Fiscal şi spun că nu vor depune declaraţia 600, asumându-şi riscurile financiare, informează News.ro. Semnatarii petiţiei, printre care actriţa Dorina Chiriac, jurnalista Luiza Vasiliu, scriitorul Alex Tocilescu, spun că nu vor să participe voluntar la un Cod Fiscal abuziv, care reprezintă „un atentat la solidaritatea socială”.

„Subsemnaţii – artişti şi lucrători culturali cu activitate independentă – declarăm prin prezenta că am decis să ne asumăm riscurile financiare aferente şi să nu depunem declaraţia 600 în acest an. Nu o facem din cauză că ne depăşeşte complexitatea formularului ori procedura de depunere sau din cauză că în general nu dorim să facem aceste declaraţii. O facem în semn de protest faţă de prevederile noului Cod Fiscal (Ordonanţa de urgenţă 79/2017), prevederi cărora le corespunde declaraţia 600”, spun semnatarii petiţiei.

Ei descriu aceste prevederi drept neechitabile şi aberante, reprezentând, de fapt, un dispreţ faţă de cetăţeni, adăugând că eliminarea formularului 600, aşa cum au promis de curând membrii guvernului, nu schimbă cu nimic „sistemul absurd” de taxare fiscală a celor cu activităţi independente.

„Activitatea cultural-artistică – şi, prin urmare, şi veniturile asociate ei – au prin definiţie un caracter fluctuant în timp şi neregulat: nici un regizor de film nu face în mod constant un film pe an, nici un director de imagine nu filmează pe aceiaşi bani în fiecare an, nici un actor nu joacă în acelaşi număr de filme în fiecare an. (…) Predictibilitatea aceasta nu există pentru nici o activitate independentă. Din acest motiv, este complet absurdă obligarea la plata contribuţiilor pe un venit încă inexistent şi profund incert, în condiţiile în care nu există absolut nici un fel de prevederi (posibilitatea unei declaraţii rectificative) legate de restituirea contribuţiilor în cazul nedepăşirii plafonului în anul în curs”, mai scriu iniţiatorii petiţiei.

Artiştii vorbesc despre o dijmă pe care statul le-o cere şi, spun ei, nu vor accepta ca statul să devină un stăpân feudal. De asemenea, scutirea de la obligativitatea contribuţiilor pentru cei cu venituri sub salariul minim nu reprezintă o „facilitate fiscală“, ci o povară asupra acestei categorii, mai precizează semnatarii petiţiei.

„La nivelul actual al preţului plătit per pagină tradusă, valoarea contribuţiilor minime obligatorii într-un an reprezintă, pentru un traducător, echivalentul a 800 de pagini de literatură, fie ea şi a unui autor de Nobel, a lui Hemingway sau Nabokov. Pentru un actor nevedetă sau în primii 10 ani de activitate, contribuţiile minime obligatorii anuale reprezintă onorariul pentru 18 spectacole în Bucureşti şi 40 de spectacole la Tîrgu-Mureş. Majoritatea acestor actori nu sunt şi angajaţi. Cu toţii, şi traducătorii, şi actorii, şi profesioniştii din film, şi jurnaliştii etc. riscă accidente şi boli profesionale nerecunoscute ca atare în cazul independenţilor. Iar în timp ce unii dintre noi sunt puşi în faţa generoasei opţiuni de a rămâne neasiguraţi la sănătate, alţii – cei angajaţi sau pensionari – se presupune că au capacitatea unică de a beneficia de două ori de acelaşi serviciu medical, ei plătind asigurarea de două ori. Dedublarea ţine, se pare, de condiţia de cetăţean român”, mai scriu ei.

Aceştia mai explică faptul că, în ciuda părerii coaliţiei de guvernare, nu există riscul ca angajaţii să-şi reorienteze veniturile către contracte pe drepturi de autor, excepţie făcând jurnaliştii şi angajaţii din domeniul IT, fiindcă nicio altă categorie nu încheie contracte pe drepturi de autor cu propriul angajator şi consideră „paradoxal” că aceste măsuri privind contractele pe drepturi de autor care pare o „ameninţare la adresa siguranţei salariale naţionale” nu a împiedicat guvernanţii să plaseze „povara fiscală” asupra celor cu venituri la nivelul salariului minim şi mult sub salariul mediu pe economie.

„Nu dorim să participăm voluntar la aplicarea unui Cod Fiscal abuziv la adresa celor mai vulnerabili dintre noi, fără legătură cu realitatea muncii noastre şi care, în final, reprezintă un atentat la solidaritatea socială, la ideile de proporţionalitate şi echitate şi la rolul unui Stat în serviciul cetăţeanului, nu invers. Acest Cod Fiscal trebuie modificat!”, conchid cei 275 de semnatari ai petiţiei.

Printre ei: Alex Tocilescu – scriitor, Luiza Vasiliu – jurnalistă, Ilinca Manolache – actriţă, Ionuţ Grama – actor, Vlad Viski – activist LGBT, Alexandru Solomon – cineast, Dorina Chiriac – actriţă, Adina Rosetti – scriitor, Asociaţia De Basm, Crista Bilciu – regizor de teatru, poet, dramaturg, Miruna Runcan – critic teatral, Velica Panduru Ostrowski – scenograf, Florin Caracala – regizor, Anamaria Pravicencu – manager cultural, Asociaţia Jumătatea plină, Oana Stoica – critic de teatru, Oana Ispir – ilustrator, Velescu Teodora – dansator, performer, Alex Fifea – actor, Diana Dumbravă – actriţă, Amalia Olaru – regizor, Leta Popescu – regizor de teatru, Ion-Bogdan Dumitrescu – fotograf colaborator Getty Images, Lavinia Pollak – artist vizual, Ana Covalciuc – actriţă, George Balint, compozitor şi dirijor, Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian” din Bucureşt, Dragoş Neamu – manager cultural/Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, Adrian Bulboaca – fotograf, director de imagine, Paul Breazu – jurnalist independent/music writer, Cristian Neagoe – traducător, manager cultural – Fundaţia Cărtureşti, Andrei Roşu – actor.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *