Meniu principal

Al șaselea episod din saga ”Alien”, aproape de marea lansare

Al șaselea episod din saga ”Alien”, apeoape de marea lansare

Ridley Scott readuce pe ecrane al şaselea opus din franciza “Alien”, continuarea filmului “Prometheus”, şi totodată una dintre creaturile cele mai cunoscute ale cinema-ului fantastic, pentru o experienţă terifiantă cu “Alien: Covenant”, potrivit agenției AFP, citată de News.ro.

“Trebuie să ai un spirit sucit ca al meu, pentru a avea poftă să sperii oamenii în felul acesta”, a glumit regizorul britanic în vârstă de 79 de ani, care şi-a prezentat recent filmul la Paris.

Acțiunea în pelicula “Alien: Covenant”, care reia aproape toate codurile genului, este foarte prezentă în acest lungmetraj care va avea premiera miercuri în Franţa şi în Elveţia, apoi în zilele următoare peste tot în lume: în Italia – joi, în Marea Britanie – vineri, în Belgia pe 17 mai, iar în Statele Unite pe 19 mai. 

Multe dintre secvenţe amintesc de cele din trecut. Una dintre ele este cea în care monstrul iese din corp uman, unde era fecundat. Această scenă este înspăimântătoare pentru privitor, sau din contră, fascinantă, după preferinţele fiecărui spectator.  

În rolul eroinei care va rezista bestiei este Katherine Waterston (cea care a jucat şi în filmele “Steve Jobs”, “Les Animaux fantastiques”). Michael Fassbender (“Shame”, “X-Men”), va interpreta două roluri de android.

Saga “Alien” este compusă din şase filme: “Alien” (Ridley Scott, 1979), “Aliens” (James Cameron, 1986), “Alien 3” (David Fincher, 1992), “Alien: Resurrection” (Jean-Pierre Jeunet, 1997), în ordine cronologică, de fiecare dată cu Sigourney Weaver în rolul Ripley, eroina care rezistă monştrilor. “Prometheus” (2012), care l-a avut ca regizor pe Ridley Scott, a lansat o nouă serie de filme consacrate lui Xenomorphe, această creatură extraterestră terifiantă creată de designerul elveţian HR Giger. Scopul: să povestească, înainte de evenimentele deja cunoscute, originile lui Alien. 

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.