Meniu principal

Adina Buzatu, scoasă de sub control judiciar pe cauțiune

Adina Buzatu și scriitorul Eugen Burada au fost scoși de sub control judiciar pe cauțiune, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, informează AGERPRES. Tribunalul Prahova a admis plângerile formulate de cei doi inculpați și a dispus revocarea măsurii preventive, decizia fiind definitivă.

Polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova, împreună cu procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de apel Ploiești, au efectuat, în septembrie 2016, 34 de percheziții în municipiul București și în județele Prahova, Ilfov, Suceava, Iași, acțiunea vizând un grup infracțional specializat în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2012-2014, persoanele bănuite ar fi creat un circuit fiscal fictiv, în vederea reducerii bazei de impozitare a sumelor datorate bugetului de stat.

Astfel, administratorii unui număr de 20 de societăți comerciale au înregistrat în evidențele contabile cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale având drept scop sustragerea de la plata taxelor și impozitelor. Concret, prin intermediul acestor firme ar fi fost efectuate operațiuni bancare (retrageri de numerar) pentru acte comerciale care nu ar fi avut loc în realitate.

“În baza facturilor emise de societățile “fantomă” controlate de suspecți, s-a creat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de aproximativ 37.950.712 lei, constând în impozit pe profit neconstituit și taxă pe valoare adăugată dedusă în mod nelegal. De asemenea, sumele de bani care au făcut obiectul acestui circuit financiar fictiv și care constituie produsul infracțiunii de spălare a banilor sunt în valoare de 117.746.750 lei”, au arătat anchetatorii.

(foto: Apropotv.ro)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.